Spiritualitatea familiei Despre familie împreună cu papa Francisc

„Detest pomana care nu costă şi nu doare!”

Pe 13 martie se împlineşte anul de când omul venit aproape de la capătul lumii a devenit cel de-al 266-lea succesor al apostolului Petru. Desigur e vorba despre papa Francisc. În tot acest timp în repetate rânduri ne-a îndemnat la speranţă şi bucurie. A făcut-o îndreptându-ne mereu privirea către Isus, Cuvântul Întrupat. Una dintre constantele învăţăturii papei ţine tocmai de logica Întrupării. O vedem şi în mesajul pentru Postul mare de anul acesta în care spune: „Dumnezeu n-a lăsat să cadă din înălţimi mântuirea asupra noastră aşa cu cineva ar da de pomană din surplusul său, fiind mânat de evlavie filantropică". „Isus s-a făcut unul dintre noi" pentru „a lua asupra sa greutatea păcatelor noastre". Am fost mântuiţi „nu datorită bogăţiei lui Cristos, ci cu ajutorul sărăciei sale".
Încă de la începutul misiunii sale ne-a vorbit despre sărăcie şi ne-a prezentat-o nu ca pe o pedeapsă infiltrată în trupul omenirii ci ca pe o soră cu care trebuie să ne obişnui a trăi. O lecţie de viaţă atât de necesară în vremuri de răstrişte. În duminica Floriilor din 2013 le spunea tinerilor: „Să nu fiţi niciodată trişti. Să nu cădeţi niciodată în capcana descurajării. Bucuria nu se naşte din posedarea multor lucruri, ci se naşte din faptul că am întâlnit o Persoană: Isus, care este în mijlocul nostru. Se naşte din certitudinea că niciodată nu suntem singur, nici în clipele grele, nici când în drumul vieţii apar obstacole ce par a fi de netrecut".
De fapt titlul mesului pentru Postul mare „S-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi cu sărăcia sa" (2 Cor 8,9) se constituie într-o invitaţie de a trăi postul cu spirit de dărnicie. A dărui nu înseamnă a oferi din ceeea ce ai ci, înainte de toate, înseamnă a se oferi pe sine însuşi. Cât de răspicat o spune papa folosind aceste cuvinte „Destest pomana care nu costă şi nu doare". O afirmaţie în stilul profeţilor din Vechiul Testament care condamnau practicile de pietate sterile şi cultul exterior („jertfele de animale"). Da, într-adevăr, când dai - cum se spune în popor - „rupi ceva din tine".
Într-un fel sau altul, Fericitul Vladimir Ghika observa în gândurile sale cât de îndoielnică este persoana care vorbeşte frumos despre dărnicie dar care rămâne zgârcită. „O pomană de natură materială îşi găseşte locul cu mult deasupra unui fals sistem, dar minunat de abstract. La urma urmei... nimic mai spiritual decât Diavolul". Cineva făcea o corelaţie între acest gând al Fericitului şi următoarea povestea de viaţă. Medicul i-a cerut unui băieţel să facă o donaţie de sânge. El şi sora sa geamănă grav bolnavă aveau o grupă sangvină rară. După un moment de ezitare copilul întinse braţul şi spuse: bine. Când medicul a terminat prelevarea întrebă: „acum spuneţi cât mi-a mai rămas de trăit, câteva minute?" Simpatic băieţelul ... credea că donând sânge pentru surioara lui, îi dăduse toată viaţa sa... Dincolo de tâlcul întâmplării copilul intuise cum a da înseamnă a fi parte integrantă din ceea ce dai, a se dărui pe sine până la capăt.
De la dăruirea materială facem un pas către dăruirea de natură spirituală. Într-un alt gând - care ne poate fi ghid în timpul Postului mare, Fericitului Vladimir spune: „Când nu mai ai nimic de dat, poţi să dăruieşti încă ceva ce-i mai presus de toate, o rugăciune, şi ce rugăciune!... o frumoasă rugăciune de nevoiaş".
Cu un dram de rumoare şi cu mult umor, la rugăciunea Îngerul Domnului, din ziua de duminică 18 noiembrie, papa Francisc, asemenea unui farmacist, recomanda credincioşilor adunaţi în Piaţa Sfântul Petru medicamentul «mizericordin ». La încheierea Anului Credinţei, papa prescria mizericordin-ul, simbolizat de o cutie în care se află cele 59 de bobiţe (pastile) ale Rozariului pe care se poate recita Coroniţa Divinei Milostiviri. Administrarea acestui medicament spiritual, spunea papa, „este de mare ajutor spiritual pentru suflet ca să putem răspândi pretutindeni iubirea, iertarea, fraternitatea" .
Pe prospect - apropo! la Librăria Sfântul Iosif se găseşte acest medicament din belşug - e scris „să nu uitaţi să-l luaţi, face bine la inimă, la suflet şi la viaţa întreagă (...). Medicamentul nu are contraidicaţii. Îl poate lua dopotrivă copii şi părinţii, minorii şi adulţii, tinerii şi vârsnicii". Merită să-i amintim efectele „simptomele inimii milostive sunt starea de linişte interioară, bucuria şi dorinţa de a face cât mai mult bine".
Ar putea oare face cineva cât mai mult bine, fără dăruirea de sine şi fără purificarea inimii prin rugăciune? Desigur pomana şi rugăciunea costă şi dor, sunt trudă, dar acesta e singurul criteriu de a le da autenticitate. Autenticitate pe care nu conteză dacă o văd oamenii, dar pe care sigur o apreciază Dumnezeu.
Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika"