Articole Familie

Familia şi devoţiunea marină

Părinte Fabian, luna mai ne îndreaptă atenţia spre Maica Domnului. Biserica noastră ne îndeamnă să o cinstim prin cânt şi rugăciune pe cea prin care Mântuitorul a venit la noi. De ce atâta insistenţă asupra devoţiunii mariane?
Doar printr-o simplă lectură a Evangheliei putem să descoperim că Maria este ucenica cea mai desăvârşită a Domnului. Conciliul Vatican al II-lea avea să spună că Sfânta Maria este Biserica realizată, înfăptuită. De aceea există un singur mod de a fi creştini: a fi ca Maria, cu credinţa ei, cu speranţa ei, cu dragostea ei, cu umilinţa ei, cu generozitatea ei. Papa Paul al VI-lea pronunţa în mod sintetic aceste cuvinte: „dacă vrem să fim creştini, trebuie să fim mariani, adică să recunoaştem relaţia strânsă, vitală, providenţială care o uneşte pe Maria cu Isus; Maria ne deschide calea care duce la el". Evul Mediu creştin ne-a transmis următoarea expresie: „prin Maria la Isus". Ea
arată rolul deosebit al Maicii Domnului în apropierea noastră de Isus.

Nu este prea mult spus că „există un singur mod de a fi creştini: a fi ca Maria"?
Categoric, nu! Dar înainte de explica acest „nu" doresc să vă împărtăşesc o constatare, care este de fapt şi un semn de îngrijorare. Tot mai multe persoane, care se declară creştine, revendică în fapt o credinţă aşa-zis personală. În realitate este vorba despre o credinţă pe care am putea-o califica „de confort, de convenienţă". Din ce în ce mai des se pot auzi afirmaţii de felul: „nu vin duminica la biserică decât ocazional, dar cred", sau „nu respect cutare sau cutare poruncă, dar în rest mă comport bine". „Am credinţa mea!" Ce se ascunde sub astfel de afirmaţii? O atitudine, o modalitate de privatizare a credinţei. Adică! Credinţei şi bagajului de învăţături al Bisericii i se dă măsura „confortului personal". O astfel de atitudine este bineînţeles contrară credinţei Mariei, este lipsită de acea dorinţă de a urma întru totul voinţa Domnului: „Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău!". În această profesiune de credinţă-încredinţare a Mariei la voinţa Domnului, descoperim dăruirea de sine a Mariei, o dăruire totală. De aici putem să concluzionăm că Maria are credinţă în măsura în care se dăruie, ascultă şi urmează voinţa Domnului. Sub cuvintele „am credinţa mea" se ascunde de fapt pretenţia de „a-şi inventa propria credinţă". Dar credinţa poate fi ceva propriu doar în măsura în care este dăruită, în măsura în care se ascultă şi se urmează calea deschisă de Maria. „A fi ca Maria!" însemnă a păşi pe urmele ei. Şi cum ea este o deschizătoare de drum: putem să spunem fără să greşim că atunci când credem, credem cu credinţa Mariei, sperăm cu speranţa Mariei, iubim cu iubirea Mariei.

Atunci care este modul în care noi putem să trăim devoţiunea noastră faţă de Maica Domnului?
Mai întâi aş aminti cuvintele Conciliului Vatican al II-lea: „credincioşii să nu uite că adevărata devoţiune nu constă nici într-un sentiment steril şi trecător, nici într-o credulitate deşartă, ci ea purcede din credinţa adevărată, care ne face să recunoaştem preeminenţa Maicii lui Dumnezeu şi ne îndeamnă la iubire filială faţă de Mama noastră şi la imitarea virtuţilor ei" (Lumen Gentium, 6). Din acest citat descoperim trei elemente: rolul preeminent al Mariei, iubirea filială, imitarea virtuţilor ei. Cred că aceste trei elemente s-au arătat cu toată forţa lor în viaţa Papei de fericită amintire, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. „Totus tuus", cuvintele care i-au marcat viaţa, şi care apar de mai multe ori şi în testamentul său spiritual, sunt mărturia devoţiunii, dar şi a credinţei profund mariane a acestui mare papă.

Care este rolul devoţiunii mariane în viaţa familiilor noastre creştine?
Chiar dacă sămânţa credinţei este un act-dar al Domnului, Botezul, care se înfăptuieşte în Biserică, ca şi comunitate de credinţă, această sămânţă creşte şi se maturizează într-o familie ca ambient vital, ca şi comunitate de credinţă şi iubire. O credinţă adevărată nu poate să nu se manifeste prin disponibilitatea, generozitatea, dăruirea, ascultarea reciprocă între membrii familiei. Acestea toate sunt trăsături ale credinţei Mariei. Invocarea mijlocirii, a ajutorului Mariei, dar şi imitarea virtuţilor sale, umilinţă, ascultare, sunt garanţia unei vieţi frumoase de familie. Familia în care se cultivă devoţiunea mariană câştigă acea frumuseţe, care nu este altceva decât un dar al Domnului făcut prin Maria.